Un tip rămâne în pană pe o șosea pustie

Un tip rămâne în pană pe o șosea pustie…
Cât vezi cu ochii, doar câmp și un cal alb care paște…
Ridică, într-o doară capota, că nu se pricepe deloc la mecanică, și se uită precum curca-n lemne, până aude:

– Suflă-n jiglere! Se uită-n jur, nimeni! Doar calul care păștea…Bagă din nou capul sub capotă și iar aude:

– Suflă-n jiglere!Făcu câțiva pași, se uită atent, nimeni!A treia oară se trezi cu calul lângă el:

–Suflă, nene, în jiglere, că-s înfundate! Uite, ălea sunt!

Îngrozit, rezolvă problema și demară scârțâind din pneuri.
Un kilometru mai încolo, dădu de un cioban…

Opri și-i spuse agitat:

– Bade, acolo e un cal care vorbește! Mi-a zis ce să fac că se oprise motorul…
– Ce cal? întreabă molcom ciobanul.

– Cum ce cal? Un cal! Unul alb!

– Ai avut noroc! Ăla negru nu se pricepe deloc, dar se bagă în toate și te mai și ține de vorbă…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *