Se spune că într-o bună zi, un comerciant s-a gândit să-și trimită fiul să învețe secretul fericirii de la cel mai înțelept om din lume. Băiatul a rătăcit prin deșert mai mult de 40 de zile până când a ajuns la un castel minunat, în vârful unui munte. Acolo locuia înțeleptul pe care-l căuta.
În loc să găsească un sfânt refugiat în chilia lui, când a pășit în sufrageria castelului a văzut acolo mare forfotă: negustori ce veneau și plecau, oameni care discutau înflăcărat în grupuri, o mică orchestră cânta o muzică suavă iar în mijlocul camerei trona o masă plină cu platouri cu cele mai alese bucate ale acelei lumi. Înțeleptul părea foarte ocupat, discuta cu toată lumea, trecea pe la fiecare grup, iar tânărul a trebuit să aștepte ore în șir înainte de a-i veni rândul să primească atenție.
Înțeleptul i-a ascultat intrebarea dar s-a scuzat că nu are timp atunci să-i explice secretul fericirii. L-a sfătuit să se mai plimbe prin palat timp de 2 ore iar apoi să se întoarcă la el.
„Între timp vreau să te rog să mai faci ceva”, i-a spus înțeleptul întinzându-i o linguriță în care a turnat două picatui de ulei. “Cat timp te plimbi prin palat, du cu tine lingurița aceasta cu ulei fără să verși cele două picături din ea.”
Băiatul și-a început plimbarea, a urcat și a coborât scări, a străbătut coridoare, încăperi și grădini ținând mereu ochii ațintiți pe lingurița cu cele două picături de ulei. După două ore s-a întors la înțeleptul care-l aștepta curios: “Deci? Ai văzut minunatele tapiserii persane din sufrageria palatului? Sau grădina de vis ce i-a luat grădinarului 10 ani să o amenajeze? Sau vechile mele pergamente din biblioteca?”
Băiatul, încurcat, i-a mărturisit că n-a observant mai nimic pentru că singura lui preocupare au fost cele două picături de ulei din linguriță.
„În cazul asta, mai du-te încă o data să vezi minunățiile de care ți-am povestit. Nu poți să te încrezi în sfatul unui om dacă nu-i cunoști casa..”
Băiatul a luat din nou ligurita cu picăturile de ulei și s-a întors la explorarea palatului de data asta a observat totul în jurul său, piesele de artă de pe pereți, grădina cu păuni și flori, pergamentele, munții ce se vedeau în depărtare. La întoarcere i-a povestit înțeleptului cu entuziasm tot ce a văzut. “Dar unde sunt cele 2 picături de ulei de care te-am rugat să ai grijă?” Privind linguriță băiatul a văzut că în drumul său le vărsase fără să-și dea seama.
“Ei bine, am să-ți dau un singur sfat: Secretul fericirii este să te bucuri de toate frumusețile lumii dar să nu uiți niciodată de picăturile de ulei din lingurița ta…”
Aceasta poveste inspirationala am gasit-o in cartea “Alchimistul” de Paulo Coelho.