Doi vasluieni:
– În sfarsit, bine că am găsit solutia să mă las de băut alcool! zice unul. Tot timpul îmi venea să vomit!
– Pe bune?! întrebă celalalt, stupefiat. Şi de-acuma, ce-ai să faci?
– Mi-l injectez în venă…
Un moldovean s-a dus la pescuit. Vine un politist si-l intreaba :
– De ce pescuiesti in lacul asta, e interzis!
– Pai nu pescuiesc.
– Dar ce faci?
– Imi spal undita.
– Pai e interzis.
– De ce?
– Pentru ca n-are slipi.
Un tip întârzia mereu la serviciu.
Bineînțeles, seful îl bagă în sedintă, îi spune ca argumente precum, nu mă odihnesc… adorm spre dimineată… somniferele nu au efect” nu mai tin, iar dacă nu se corectează, va fi concediat.
În disperare de cauză, urmează sfatul unor prieteni si-si cumpără o sticlă de coniac. Seara, se pune-n pat si trage „o doză zdravănă înainte de culcare”, mai trage câte una, ca să fie sigur de efect, până când, relaxat, adoarme.
Se trezeste dimineata cu două ore înainte de a suna ceasul, perfect odihnit, c-o foame sănătoasă,cum nu mai văzuse demult, si ajunge la serviciu printre primii. Apare si seful.
– Sefu, n-am mai întârziat!
Văd. Dar unde-ai fost ieri?