Căsătoria dintre bătrânul fermier şi tânăra sa soţie nu decurgea prea bine… De aceea, bătrânul s-a hotărât să se ducă la medic, pentru a vedea ce este în neregulă cu el. După consultaţie, doctorul i-a spus:
– Data viitoare când eşti pe câmp şi simţi o dorinţă fierbinte pentru soţie, nu mai aştepta până la prânz sau până seara, ci pleacă imediat spre casă!
– Am încercat şi aşa – a spus fermierul – dar până ajung acasă sunt atât de obosit, încât nu mai pot face nimic.
Doctorul s-a gândit o clipă şi i-a spus:
Atunci ia-ţi cu tine puşca şi imediat ce simţi că eşti în puteri, trage un foc şi spune-i că atunci când aude un foc de armă să vină ea repede la tine.
După câteva săptămâni, doctorul şi fermierul s-au întâlnit pe stradă iar doctorul l-a întrebat:
– Ei bine, cum a fost?
– Primele trei zile a fost foarte bine; apoi s-a deschis sezonul de vânătoare şi de atunci n-am mai văzut-o.😅
Într-un sat din România se zvonea că va fi o invazie a extratereştrilor.
Vine Georgel cu vestea la toţi cetăţenii, spunându-le:
– Vedeţi că ne-ar putea invada extratereştrii! Sunt oameni mici de statură, verzi şi cu ochii mari.
A doua zi Georgel se duce pe câmp să cosească. La un moment dat vede ceva verzui într-un tufiş.
Se apropie şi zice:
– Salut, eu sunt Georgel, pământean şi cosesc.