Un individ iese din cazinou lefter şi se duce la singurul taxi care se afla în parcare:– Şefule, zice către taximetrist, cât mă costă să mă duci până la Ploiești ?– 3 milioane.– N-am bani la mine dar, dacă mă duci, îţi dau 4 milioane când ajungem acolo. E bine?
Pleacă de-aici fraiere!Câteva săptămâni mai târziu, acelaşi tip iese din cazinou după ce câştigase câteva zeci de milioane. În parcare îl aşteptau un şir întreg de taxi-uri din care ultimul era al tipului care l-arefuzat. După ce pune la cale un plan de răzbunare pe taximetrist, se duce la primul taxi şi zice:–
Şefule, cât mă costă să mă duci până la Ploiești ?– 3 milioane.– Îţi dau 10 mil dacă la sosire îmi faci un ora…Pleacă de-aici, idiotule!Se duce la al doilea taxi:– Şefule, cât mă costă să mă duci până la Ploiești ?– 3 milioane.– Îţi dau 10 milioane dacă la sosire îmi faci un ora..Pleacă de-aici, !
Face acelaşi lucru cu toţi, iar când ajunge la ultimul zice:– Şefule, cât mă costă să mă duci până la Ploiești?– 3 milioane.– Îţi dau 4 milioane dacă înainte de plecare te lauzi la toţi ceilalţi taximetrişti că pleci la Ploiești?
Leul vroia sa manance o friptura asa ca face o adunare in padure si anunta toate animalele ca se tine un concurs de bancuri:
– Ala care zice un banc si e unu singur care nu rade o sa fie friptura.
Vine iepurasul, zice un banc si toata padurea era pe jos de ras, numai girafa statea serioasa.
Vazand asta leul il mananca pe iepuras…
Vine si vulpea zice un banc, nimeni nu rade in afara de girafa care era pe jos de ras…
– De ce razi girafo? o intreaba leul.
– De bancul iepurasului…