" Tată , ne vorbește satul, că suntem plini de nevoi.
- Lasă-i tata, să vorbească , grija noastră-o ducem noi!Tată , ne vorbește satul, că suntem plini de nevoi.Lasă-i tata, să vorbească , grija noastră-o ducem noi!1
- Azi copii-au râs de mine, că sunt mic și pricăjit .
- Tu zâmbește și îi iartă , ești de Dumnezeu iubit!
- Dar am hainele-nvechite și mănânc pâinica goală .
- Măi copile-i cea mai dulce, c-o mănânci la-nghesuială!
- Și mai spun că n-avem lemne, pentru iarna ce-o să vie.
- -Dar avem copile dragă , suflet cald și bucurie.
Că suntem cu toți la masă și zâmbim de sărbători ,
Și avem cât să ne-ajungă ! Ce ne trebuie comori?
Crezi că cei ce au de toate, sunt mai fericiți cumva?
Pot avea aur cât lumea, că tot nu s-or bucura.
Dintr-un blid mâncăm cu toții , dormim toți într-o cămară ,
Ne-ncălzim unul pe altul, fericiți seară de seară
Dumnezeu va avea grijă, de nevoi să ne ferească ,
Cea mai mare avuție-i mulțumirea sufletească !!!
Și-ți mai dau un sfat, ascultă-l : nu te-nvenina cu gândul ,
Gura lumii totdeauna, o astupă doar, pământul ! "
(Oana Adriana Alexandrescu)