Aladin, cunoscutul personaj din povești, ajunge într-o zi în fața Casei Albe, ținând în mână lampa sa fermecată. Se uită în jur cu atenție, cercetând fiecare colț al faimoasei clădiri, căutând cu sârguință și fără odihnă.
După câteva minute de foială și priviri pierdute, ușa masivă a Casei Albe se deschide și în fața lui apare nimeni altul decât Donald Trump, cu un aer de curiozitate și o sprânceană ridicată.
– Ce faci aici, Aladine? Ce cauți de zor în fața Casei Albe? întreabă Trump, intrigat de insistența cu care Aladin scotocește fiecare colț.
Aladin, ridicând privirea din căutările sale, răspunde cu o expresie serioasă:
– Caut Cinstea și Onoarea!
Trump, abia stăpânindu-și un zâmbet ironic, dă din cap și răspunde fără ezitare:
– Du-te, mă, la ruși! Nu-ți mai pierde vremea pe aici, Cinstea și Onoarea nu prea sunt de găsit în partea asta de lume.
Aladin, fără să se lase descurajat, își continuă căutările și pleacă direct la Kremlin. Ajuns în fața impozantei clădiri, își scoate din nou lampa și începe să caute atent, uitându-se sub fiecare piatră, în fiecare colț de umbră. Totul cu aceeași sârguință neobosită.
La scurt timp, ușile Kremlinului se deschid larg, iar în prag apare Vladimir Putin, cu o privire rece și suspicioasă.
– Ce faci aici, Aladine? Ce cauți de zor în fața Kremlinului? întreabă Putin, cu o voce gravă, care parcă nu admitea nici o prostie.
Aladin, fără să fie intimidat de prezența impunătoare a liderului rus, răspunde din nou:
– Caut Cinstea și Onoarea!
Putin, cu un zâmbet enigmatic, îi face un semn disprețuitor cu mâna:
– Du-te, mă, la români! Nu-ți mai pierde vremea pe aici, n-ai să găsești așa ceva prin Kremlin.
Aladin oftează ușor, dar se conformează. Și astfel, cu lampa fermecată în mână, ajunge în fața Casei Poporului din București. Aici, sub cerul cenușiu al capitalei, Aladin începe din nou să scormonească fiecare colț, ridicând fiecare piatră, căutând cu ochi de vultur ceva ce părea să fie pierdut de mult.
Ușile masive ale Casei Poporului se deschid cu un scârțâit greu, iar președintele Klaus Iohannis apare în prag, privind cu o sprânceană ridicată spre Aladin.
– Ce faci aici, Aladine? Ce cauți de zor în fața Casei Poporului? întreabă Iohannis, curios de căutările neobosite ale tânărului.
Aladin, de data aceasta cu o voce resemnată și un aer pierdut, răspunde:
– Îmi caut lampa!
După ce Adam a venit acasă câteva seri la rând mai târziu decât de obicei, Eva, care până atunci nu avusese niciun motiv să se îndoiască de el, a început să devină din ce în ce mai suspicioasă. De fiecare dată când Adam intra pe ușă, își scutura de praf frunza de smochin și se așeza lângă ea, dar Eva nu mai era aceeași. Îl privea cu o sprânceană ridicată și cu o curiozitate neliniștită.
Într-o seară, când răbdarea i-a ajuns la limită, Eva nu a mai putut rezista și, cu o voce tremurândă, dar hotărâtă, l-a întrebat direct:
— Adam, nu mai pot să tac. Te vezi cu alta femeie? Recunoaște!
Adam, surprins și complet uluit de întrebare, s-a uitat la ea cu ochii mari și a replicat:
— Care altă femeie? Tu ești singura de pe lume! Nu există nimeni altcineva!
Eva, deși voia să-l creadă, simțea totuși o ușoară îndoială în inima ei. Chiar și în Paradis, primele semințe ale geloziei își făceau loc. Adam a încercat să o liniștească, vorbindu-i despre toate lucrurile frumoase pe care le-au construit împreună, despre grădina lor și despre animalele pe care le numeau cu drag, dar Eva nu părea complet convinsă.
În acea noapte, după ce Adam s-a întins pe patul lor de frunze, încercând să adoarmă, Eva se tot foia lângă el, gândindu-se la cuvintele lui. Oricât de mult își dorea să-i dea dreptate, o mică voce din capul ei îi șoptea că ceva nu e în regulă.
Târziu, în noapte, când liniștea a pus stăpânire pe Paradis, Adam tocmai adormise, bucurându-se de somnul liniștitor. Dar deodată, simți cum ceva îl atinge ușor. Deschise un ochi și o vede pe Eva aplecată asupra lui, pipăindu-i coastele cu mare atenție.
— Ce faci? întreabă el, somnoros și confuz, abia reușind să-și țină ochii deschiși.
Eva, cu o voce ușor apăsată de anxietate și o expresie gravă pe chip, îi răspunde:
— Îți număr coastele… Vreau să fiu sigură că nu a apărut vreo altă femeie!