– Salut, Costele! Ce mai faci, omule? Am auzit că te-ai împăcat cu nevastă-ta, mă bucur pentru voi…
Costel, cu o față acră și o privire obosită, răspunde:
– M-am împăcat pe dracu’!
Prietenul, surprins, continuă:
– Cum așa? Dar v-am văzut ieri în curte, păreați că vă înțelegeți. Spărgeați lemne și sporovăiați, am zis că v-ați găsit pacea.
Costel își dă ochii peste cap și oftează adânc:
– Spărgeam lemne pe dracu’! Ce lemne? Împărțeam mobila!
Prietenul rămâne cu gura căscată, iar Costel, vizibil iritat, explică:
– Păi cum să nu? Ea țipa că dulapul ăla e de la maică-sa și că n-am avut niciodată dreptul să-l folosesc, iar eu ziceam că masa aia mare am primit-o de la ai mei și că ar fi cazul să o ia la ea. Și uite așa, dintr-un „hai să ne calmăm”, am ajuns să împărțim mobila. Ea cu toporul, eu cu ciocanul!
Merge Bulă la un magazin alimentar și, intrând cu un aer hotărât, întreabă politicos:
– Bună ziua, doamnă, fiți amabilă, aveți pâine?
Vânzătoarea, zâmbitoare și cu mâinile ocupate să aranjeze niște produse pe rafturi, răspunde amabil:
– Bună ziua! Da, avem, sigur că avem. De care doriți?
Bulă, curios, se apropie de tejghea:
– Păi, aveți de mai multe feluri?
Vânzătoarea, mândră de oferta magazinului, începe să enumere:
– Desigur! Avem pâine de azi, de ieri și de alaltăieri. Ce preferați?
Bulă, fără să stea pe gânduri, răspunde convins:
– Bineînțeles că doresc una de azi!
Vânzătoarea, fără să-și piardă zâmbetul, dar cu o privire ușor jucăușă, se apleacă spre Bulă și, cu o voce calmă, îi spune:
– Atunci, reveniți, vă rog, peste 2 zile!
Bulă, perplex, o privește câteva secunde, încercând să proceseze ce i-a spus. Apoi, ușor derutat, întreabă:
– Peste 2 zile? Dar de ce așa mult?