Într-una dintre scenele filmului, Anca Ţurcaşiu a interpretat un rol ce a necesitat o altă abordare, una cam neobişnuită pentru acele timpuri. Actriţa a trebuit să facă dragoste cu Dorel (n.r. Marius Gâlea) şi implicit să apară nud, ipostază explicată peste ani de artistă.
„Aveam 20 de ani, ăsta era scenariul. M-a convins Mircea Mureşan (n.r. regizorul filmului). Cu toate că eram extrem de pudică, am acceptat. Nu îmi pare rău de nimic din ceea ce am făcut. Le-am făcut cu mintea şi în conjunctura de atunci. Nu regret nimic. Acum nu aş mai face-o, pentru că am cu 22 de ani mai mult”, a spus Anca Ţurcaşiu despre singura sa apariţie nud.
„Pe atunci, nu exista nici o reclamă, totul era gri, era imediat după Revoluţie. Când am ajuns pe Bulevardul Magheru, în dreptul cinematografului Patria, unde avea loc premiera filmului, am văzut un poster de patru metri cu mine, în costum de baie. Am avut un sentiment foarte ciudat, îmi tremura piciorul pe ambreiaj, aproape că n-am mai putut să conduc”, a mai precizat artista.